Vă las pe dumneavoastră să observaţi cum arată prima pagină a ultimului număr din revista Idei în dialog. Ori laşi creaţia lui D.Grebu şi scoţi titlul articolului lui M.Neamţu ori viceversa.
A murit Monica Lovinescu
Sorin Lavric
Neajunsul unui ferpar este că, vrînd să omagieze numele fiinţei decedate, alunecă deseori în exagerare comemorativă. Îi inventează merite pe care nu le-a avut sau îi întăreşte calităţi care, în timpul vieţii, fuseseră cu mult mai fragile. În cazul Monicăi Lovinescu, un asemenea pericol nu există. Căci a reprezentat forma superlativă a unei împliniri culturale. (mai mult…)
Noica şi paradigma creştină. De la Dumnezeul Întrupat la Dumnezeul Culturii
Conferinţă susţinută în cadrul Serilor Noica, la Casa Lovinescu (27.martie.2008)
Răzvan Andrei
Subiectul pe care l-am ales e atât de obscur şi înţelenit încât, după documentarea necesară alcătuirii textului conferinţei, am realizat că nu-l pot acoperi de unul singur. De aceea, voi încerca, pe parcursul urătoarei jumătăţi de oră, să vă supun atenţiei câteva dintre concluziile mele provizorii obţinute în urma parcurgerii lucrărilor lui Noica din perspectiva subiectului ales. (mai mult…)
Manifestarea spiritului în istorie- Noica şi Patočka (I)
de Ana Petrache
”Într-adevăr libertatea de a vorbi sau de a scrie ne ar putea fi luată de către o forţă superioară, nu însă şi libertatea de a gândi, şi totuşi cât de mult şi cât de just am putea noi gândi, dacă nu am gândi totodată în comuniune cu alţii, cărora să le împărtăşim gândurile noastre şi care să ni le împărtăşească pe ale lor.” I.Kant
Jan Patočka şi Charta 77
În numărul pe decembrie din Idei în dialog Florin Mitrea vorbeşte despre cultură şi rezistenţa prin cultură făcând o comparaţie între cazul lui Noica şi cel al lui Michnick. Salut această idee dar aş vrea să propun pentru continuitatea dezbaterii o reanalizare a cazului plecând de la propunerea Alexandrei Lavastine. Scopul meu este a trata comparativ cazul lui Noica şi a lui Patočka introducând ca elementde analiză specifică testul de autoincluziune în propriul proiect propus de Andrei Cornea. Scopul acestei analize este de a vedea dacă ceea ce a fost numit „rezistenţa prin cultură” poate fi considerat o formă de dizidenţă. (mai mult…)
Manifestarea spiritului în istorie- Noica şi Patočka (II)
de Ana Petrache
Comparaţie între conceptele celor doi filosofi
Temele principale ale gândirii lui Jan Patočka sunt absente sau secundare la filosoful român. Istoria este o forţă de care trebuie să te fereşti, să încerci să trăieşti în afara ei, să nu te laşi purtat de iureşul politico-istoric, aceasta este atitudinea pe care o recomandă Noica discipolilor săi. Libertatea nu este nici ea unul dintre conceptele fundamentale ale operei lui Noica, e adevărat eşti liber să îţi dai determinaţiile necesare pentru a atinge un anumit general, pe care uneori eşti liber să ţi-l alegi, alteori ţi se dă prin condiţia de muritor. Cetatea ideală e o altă problemă care nu se regăseşte la Noica, dar să nu judecăm gânditorii pentru problemele pe care nu le-au tratat, ci pentru cele pe care le-au tratat. (mai mult…)
Apoteoza obscurităţii. Despre dialectica domnului Popescu
de Răzvan Andrei
În luna decembrie a.c. s-au împlinit 20 de ani de la moartea filozofului Constantin Noica. Pentru a comemora personalitatea şi opera păltinişeanului, revista Idei în dialog a publicat în numărul din această lună patru articole în care sunt dezbătute anumite aspecte ale creaţiei sale filozofice. Dintre ele, mi-a reţinut atenţia studiul dlui Dragoş Popescu, intitulat Dialectica lui Noica (pp. 38-39). Am citit, recitit şi rerecitit – singur şi cu câţiva apropiaţi – articolul dlui Popescu, despre care am aflat, din caseta colaboratorilor, că este cercetător la Institutul de Filozofie şi Psihologie al Academiei Române şi doctor în filozofie. (Amintesc, printre altele, că unii membri ai Cercului Noica au trimis studii (câteva dintre ele pot fi citite chiar pe acest blog) care nu au fost însă publicate.) (mai mult…)
Secularismul şi amurgul marilor religii. Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. IV
de Dumitru Popoiu
La apariţia primului volum al Istoriei credinţelor şi ideilor religioase, în 1978, Constantin Noica nota în Jurnal de idei faptul că Eliade a reuşit să-şi aroge funcţia planetară, „nemaifiind cetăţeanul unei lumi, ci al planetei,” prin preocupările lui vaste. Prin demersul său, el a devnit „mijlocitor între noi şi noi înşine, între Est şi Vest, între Occident şi lumea a treia, literatură şi mit, modern şi primitiv, civilizaţie şi spirit.”[1]. Această apreciere nu exclude însă dezamăgirea păltinişeanului care se aştepta ca Eliade să scrie o filosofie a religiilor, nu “un manual”[2]. G. Liiceanu surprinde şi el în Jurnalul de la Păltiniş mirarea filosofului în faţa atitudinii eliadiene de „a se îndura de orice practică fachirică” pe care o ridică la rang de valoare religioasă universală. Noica nu era întru totul satisfăcut de această viziune care caută sacrul peste tot, dar riscă să vadă în orice mărunţiş o hierofanie şi dă ca exemplu parafraza ultimului capitol din volumul I al Istoriei credinţelor…, intitulat Autobuzul care merge la Eleusis[3]. (mai mult…)
Constantin Noica şi Paginile sale despre sufletul românesc
Text preluat de pe blogul Teologie pentru astăzi
de Gianina Maria-Cristina Picioruş
În 1991, editura Humanitas relua publicarea unui mic volum conţinând mai multe articole ale lui Constantin Noica, apărut prima dată în 1944, şi în care autorul încearcă să facă istoria lui a fi sau a nu fi posibilă o filozofie românească. Problema lui este să arate dacă există, în spiritualitatea românească veche, germenii unei filozofii moderne, ai unei posibile elaborări de sisteme filozofice româneşti, în genul lui Leibniz, Hegel, Fichte etc. (mai mult…)
Heidegger şi Stăniloae: premise pentru un dialog asumat critic
de Răzvan Andrei
Opera părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) rămâne, în spaţiul teologiei româneşti ortodoxe, o promisiune de cercetare a cărui debut este amânat sine die. (mai mult…)
Raportul exegetului cu lumea (Epistolă către Răzvan şi despre Sorin)
de Ana Petrache
Dragă Răzvan,
Textul tău ridică o serie de probleme foarte interesante care depăşesc chiar întrebarea iniţială despre ceea ce face Sorin Lavric. Problematica textului ne aruncâ într-o dezbatere mai largă: anume aceea despre statutul exegetului în genere, a modului său de raportare la texte. Apoi tratează relaţia dintre filosofie şi ştiinţă, temă foarte dragă mie. (mai mult…)
