Kant şi Blaga: de la intelectul intuitiv la Marele Anonim. O interpretare kantiană a cosmologiei din Diferenţialele Divine

Dragoș Grusea

§1 Mai este posibil mitul metafizic după Kant?

     A devenit o obişnuinţă să vedem orice întoarcere la mit drept semnul unei gândiri vetuste care scormoneşte prin relicve. Suntem convinşi că numai un om lipsit de „gândire critică” mai poate fi păcălit de viziuni mitice apuse. Credem că gânditorul care ne-a eliberat din somnul mitico – religios este Kant, filosoful care a închis pentru totdeauna subiectul cu privire la orice fel de veleitate transcendentă a raţiunii. Conştienţi de limitele raţiunii noastre, am încetat să ţinem privirea sus în speranţa intuirii unei alte ordini. Cu o asemenea viziune des răspândită azi nu ar fi de acord Kant însuşi, al cărui sistem stă sub cupola unui mit metafizic: mitul căderii. Acesta se desface la rândul lui în alte două mituri, cel al intelectului intuitiv şi al vocii Divinului nereprezentabil[1]. Aşa se explică faptul că filosofia de tip transcendental inaugurată de Kant a devenit în mâinile bătrânului Schelling filosofie a mitologiei[2].

Friedrich Nietzsche: Aşa grăit-a Zarathustra (Rezumat)

Dragoş Grusea

    Cu cât o carte e mai mare, cu atât cuprinde mai puține idei. Așa grăit-a Zarathustra e rodul spiritual al ciocnirii dintre două gânduri aparent contradictorii: supraomul și eterna reîntoarcere. Supraomul presupune o voință liberă și creatoare, pe când eterna reîntoarcere simbolizează voința smerită în fața necesității. Și totuși, la final, voința sporitoare a omului superior se va întrepătrunde cu voința inelară a eternei reîntoarceri, Zarathustra atingând cea mai înaltă putere, aceea de a chema un nou Zeu.

Clipa suspendată la Kant şi Eminescu. Câţiva paşi pe drumul spre întrepătrunderile arheice

Dragoş Grusea

§ 1 Introducere

Marii poeţi romantici au presimţit ruptura de logică pe care o presupune creaţia lor, motiv pentru care s-au văzut nevoiţi să ofere întregii lor opere o introducere teoretică, un fel de Prolog în cer al întregii creaţii, care să expună în mod pur structurile care dau chip operei. De exemplu, toată poezia lui Novalis e precedată de Studiile fichteene, unde poetul german  reformulează principiul identităţii, iar Hölderlin îşi prefaţează creaţia poetică cu studiul despre judecata ca des-părţire originară (Ur-teil) care stă la originea logicului. Şi opera lui Eminescu trebuie văzută din perspectiva rădăcinilor sale filosofice. Una din ideile care stau la temeiul operei lui  este „clipa suspendată“, care apare în poezie în Scrisoarea I, în proză în Sărmanul Dionis şi în filosofie în manuscrisul  Încercări de metafizică idealistă a raporturilor constante în mişcarea eternă. Originile acestui concept pot fi căutate în Critica raţiunii pure.

Prepoziţie şi categorialitate la Kant şi Noica: de la „în – sub – cu” la „întru”. (I)

Dragoş Grusea

1. Introducere: prepoziţiile în filosofie

Unul din primii recenzenţi ai Devenirii întru fiinţă îşi manifesta nedumerirea în faţa pretenţiei lui Noica de a pune la temelia ontologiei sale o prepoziţie înţeleasă ca „operator ontologic“. Cum ai putea lua în seamă o asemenea trăsnaie? se întreba interpretul, de vreme ce filosofia adevărată se ocupă cu teme majore precum cunoaşterea sau ştiinţa, folosindu-se de argumente raţionale şi demonstraţii logice. Cum poţi să porneşti un gând filosofic din punctul mărginit al unei prepoziţii?

DE CE SUNT IRONIST

de Răzvan ANDREI

Ironia este o marcă a stilului postmodern. Ea vine din teama de patetism şi aruncă în baia deriziunii orice poate părea, la un moment dat, grav, bombastic, fixat, dat de Sus sau de jos, nu contează, tot ce poate fi impus ca regulă anistorică, orice pare că încearcă să ne spună cum stau lucrurile „cu adevărat”, „în mod intrinsec”, etc.
Tipul acesta de ironie diferă de cea socratică şi se apropie mai mult de cea romantică, deşi sunt câteva nuanţe care o fac cu totul nouă.

DESPRE CENTRUL DE STUDII NOICA LA RADIO FRANCE INTERNATIONALE

„Constantin Noica – filozoful, omul, legenda”
realizator: Dan Pârvu

Elita în concepţia lui Noica

de Cristian TELEUCA

Când vrei să vorbești despre ceea ce înseamnă elită în concepția lui Constantin Noica te gândești imediat la două lucrări, Mathesis sau despre bucuriile simple sau/şiDe Caelo.Încercare în jurul cunoaşterii şi individului. În Mathesis sau despre bucuriile simple, Noica trasează determinaţiile posibile ale unei elite. Aceasta el nu o spune însă explicit.

METAFIZICA CELOR DIN URMĂ MANIFESTĂRI ALE FIINŢEI ŞI PLONJONUL ÎN (SPRE) NEFIINŢĂ. PARTEA I

de Adrian Vladimir Costea

„Cândva, mă intriga tristeţea de pe chipul <<Învingătorului>> sculptat de Michelangelo. Tocmai în clipa în care ar trebui să dea lovitura de graţie, el renunţă la victorie. Obosit şi scârbit, îşi întoarce privirea în altă parte. A descoperit, se pare, ceva mai presus de biruinţă şi de vanitate. Dar ce anume?” (Octavian Paler în „Autoportret într-o oglindă spartă”)

SENSUL TOLERANŢEI

de Radu FEFCEAC

Acest articol este un răspuns la articolul domnului Răzvan Andrei „Împotriva argumentelor. Cum am putea deveni mai toleranţi?”

IMPORTANT! ÎN CE CONDIȚII PUBLICĂM PE BLOGUL CERCULUI NOICA? REGULI DE REDACTARE

Dragi prieteni, pentru că am primit deja câteva texte de la voi, vreau să vă reamintesc două, trei reguli de prezentare, astfel încât să nu fie nevoie să le editez eu și nici să vi le trimit înapoi.