IMPORTANT! ÎN CE CONDIȚII PUBLICĂM PE BLOGUL CERCULUI NOICA? REGULI DE REDACTARE

de grupulnoica

Dragi prieteni, pentru că am primit deja câteva texte de la voi, vreau să vă reamintesc două, trei reguli de prezentare, astfel încât să nu fie nevoie să le editez eu și nici să vi le trimit înapoi.

 

1. Textul trebuie să poată fi recunoscut drept unul filozofic. Așadar, nu putem publica poezie, nuvele, schițe, fragmente de roman, etc.

2. Textul trebuie să vă aparțină. Ceea ce nu vă aparține trebuie așezat între ghilimele și în continuare trebuie indicată sursa. Nu exagerați cu citatele! Oamenii vor să știe ce gândiți voi, nu ce au spus alții pe care-i pot citi, eventual, și în cărți în format clasic.

3. Textul trebuie să fie cât se poate de clar. Ideile pe care doriți să le transmiteți trebuie să ajungă la cititori, astfel încât aceștia să vă adreseze întrebări, astfel încât să puteți naște o dezbatere.

4. Ar fi ideal ca textele să nu fie foarte lungi pentru că e incomod să citești pe monitor. Totuși, dacă aveți studii mai ample, atunci împărțiți textul în paragrafe și separați-le prin inter-titluri. 

5. Textul trebuie redactat în format standard: font Times New Roman, corp 12, un rând jumate. Aliniați textul la stânga. 

6. Notele de subsol: Autorul (numele întreg, de ex.: Constantin NOICA), Numele complet al cărții, subliniat cu italice, fără a adăuga ghilimele (ex.: De Caelo. Încercare în jurul cunoașterii și individului), ediția – dacă este cazul -, traducătorul (ex. trad. rom. Dragan Stoianovici), editura, orașul, anul publicării, numărul paginii.

7. Atunci când îmi trimiteți textele, salvați-le în format .doc 

8. Citiți textul cu mare atenție înainte de a-l expedia! Un text fără greșeli vă face cinste vouă, face cinste platformei pe care e publicat, Cercului NOICA și arată respect față de cititori.

9. La finalul eseurilor adăugați bibliografia folosită. Cărțile se consemnează acolo în ordinea alfabetică a autorilor. Ex.: NOICA, Constantin, De Caelo. Încercare…etc.

10. IMPORTANT!!! Orice text trebuie scris cu diacritice!!!

Știu că cei mai mulți cunoașteți aceste reguli dar, pentru siguranță, le-am reamintit.

Anunțuri