Dragomir despre Noica

de Sorin Lavric

În primăvara anului 1999, într-o vreme cînd mă străduiam să înţeleg ce se întîmplase cu Noica în perioada interbelică şi cînd, lămurit în privinţa distorsiunii propagandistice ce plana asupra intelectualilor legionari, mă feream să mai citesc cărţi şi căutam în schimb să găsesc martori vii ai acelor ani, în acea primăvară profesorul Sorin Vieru m-a introdus în casa lui Alexandru Dragomir. Am întins mîna unui bărbat scund, extrem de slab, cu o faţă prelungă, brăzdată de riduri, şi cu un păr alb, des, repezit în sus într-o creastă ridicată vertical pe frunte. Un facies alcătuit numai din muchii şi unghiuri ascuţie, fără nici o rotunjime sau netezime. Nasul coroiat şi privirea strălucind de un licăr sarcastic îmi dădeau impresia că mă aflu în faţa unui bătrîn neaşteptat de mucalit, a cărui umoare ironică răzbătea din plin pe un chip uscat, fără carne, al cărui profil aducea în chip izbitor cu cel al unui corb. Sau, mai bine spus, cu cel al unei coţofene. Pur şi simplu asta era impresia pe care mi-o dădea acest om: o pasăre zîmbind tot timpul şi iradiind în jur un aer de un cinism vitriolant.

Fiinţa în timp la Alexandru Dragomir

de Ana Petrache

“Ceea ce face dintr-un om un filosof e necontenita prezenţa mută a problemei lumii.“(Al. Dragomir)

Pe planul filosofiei adeseori reţii o idee pentru că ea se leagă de o întâmplare, de un eveniment al vieţii tale pe care îl poţi povesti şi a cărui morală este ideea. O întâmplare a fost şi întâlnirea mea cu gândurile lui Alexandru Dragomir. Eram studentă în anul I la una din facultăţile umaniste ale Universităţii Bucureşti şi la sugestia unui coleg, care făcea in paralel şi Facultatea de Filozofie am ajuns la cursurile lui Gabriel Liiceanu, despre Heidegger. O altă întâmplare a făcut să fiu prezentă la curs în ziua în care Liiceanu a venit în faţa studenţilor şi le-a spus: azi a murit Alexandru Dragomir si de aceea azi nu vom face Heiddeger, ci voi ţine un curs în memoria acestui om. Moartea sa, singura certitudine pe care o avem asupra viitorului, aşa cum însuşi Dragomir spune, a fost întâmplarea care mi l-a relevat pe acest gânditor.

Filosofia ca încercare de dumirire

de Victor Gelan

Atunci când citeşti chiar şi numai cateva pagini scrise de Alexandru Dragomir nu poate să nu te surprindă un lucru: felul în care autorul tratează problemele abordate. Ceea ce surprinde este, pe de o parte, specificul multora din temele abordate iar, pe de altă parte, modalitatea însăşi de abordare a acestor teme.

Alexandru Dragomir, un teolog al Dumnezeului culturii

de Alex Bogdan Duca

 

Editura Humanitas a publicat până în prezent 3 volume conţinând eseuri, însemnări şi prelegeri ale lui Alexandru Dragomir. Aceste trei volume reprezintă mai mult decât o operă filosofică. Ele sunt o mărturie a rezistenţei prin cultură în faţa nebuniei istoriei. Este greu să vorbim despre un sistem filosofic dragomirian. Cu excepţia temei timpului, subiect ce a preocupat pe Dragomir tot timpul vieţii, adnotările şi prelegerile sale ating diverse problematici, încearcă să găsească răspunsul la felurite întrebări, dar refuză orice formă de sistematizare. Dragomir doar trăieşte filosofic refuzând să îşi asume responsabilitatea împărtăşirii şi împrăştierii. El devine întrucâtva corespondentul misticilor creştini, ce îşi trăiesc teologia refuzând însă, din smerenie sau neîncredere, să o transforme în tratate.