Sorin Lavric
Neajunsul unui ferpar este că, vrînd să omagieze numele fiinţei decedate, alunecă deseori în exagerare comemorativă. Îi inventează merite pe care nu le-a avut sau îi întăreşte calităţi care, în timpul vieţii, fuseseră cu mult mai fragile. În cazul Monicăi Lovinescu, un asemenea pericol nu există. Căci a reprezentat forma superlativă a unei împliniri culturale. Nici o altă femeie nu a influenţat mai mult cultura română din 1980 încoace. A fost realmente un reper, genul de conştiinţă culturală căreia nu-i poţi găsi pereche în exilul românesc. A fost glasul cel mai ascultat din timpul comunismului, şi doar un amănunt statistic nefericit face ca unii din cei care o ascultau s-o umărească apoi cu o aviditate de criminali profesionişti. A fost omul a cărui hotărîre în spunerea adevărului nu a fost influenţată de ameninţările Securităţii şi nici de atentatul căreia i-a căzut victimă. A fost, într-un cuvînt, un punct cardinal într-o lume a fluctuaţiilor imprevizibile. În memoria românilor, Monica Lovinescu va rămîne acea voce de la Europa Liberă care reaşeza într-o ierarhie a valorilor o literatură pe care comuniştii preferau s-o aşeze într-o scală a servituţii. Monica Lovinescu împărţea meritele literare după alte criterii decît cele ale obedienţei ideologice. Şi astfel îndrepta ceea ce alţii măsluiseră şi critica ceea ce alţii lăudaseră. De aceea, de timbrul ei vocal, a cărui asprime contrasta cu fragilitatea trupului mărunt, s-au legat insomniile multor români. După 1989, Monica Lovinescu a vizitat ţara şi a început să-şi publice cărţile aici. Am văzut-o la televizor şi am ascultat-o pe viu în cursul apariţiilor publice din Bucureşti. Rămăsese aceeaşi doamnă hotărîtă care nu se sfia să spună ceea ce crede, indiferent de delicateţea temei. Moartea ei mai face încă o dată ceea ce vocea ei a făcut-o de atîtea ori în timpul vieţii: să ne unească din nou.
Pe vremea aceea eram cu totii muisti avind o imagine fantezista despre Occident si capitalism. Oricit de mare pentru noi pacatul de a crede orice idiot(a) ce injura comunismul si preaslavea capitalismul, circumstantele erau pe atunci atenuante pentru noi deoarece, desi ignoram virtutile si valorile sistemului comunist in care traiam, eram in totala necunostinta de cauza in ceea ce priveste adevarata fatza sluta a ‘democratiilor’ occidentale. Salariatii CIA de la ‘Europa Libera’ cunosteau sau cel putin trebuiau sa cunoasca bubele purulente ale capitalismului si Occidentului. Desigur insa ca CIA nu-i platea pentru a le spune romanilor adevarul despre Occident, ci pentru a denigra realitatea din Romania si a promova imaginea falsa a ‘virtutilor’ si ’superioritatii’ capitalismului. Asa se face ca am crezut si idealizat pe atunci pe bosorogii Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, cum dealtfel si pe ceilalti salariati CIA de la ‘Europa Libera’ sau pe ‘dizidentii’ Doina Cornea si Mircea Dinescu aflati in Romania. – Natura isi face insa datoria! Fie-le somnul agitat si piatra de mormint grea tradatorilor de tara!